Aş avea atâtea de scris, dar nu o să scriu mult. Vreau doar să-mi pun cititorii (dacă mai există), în temă cu ce am mai făcut. Poate unii credeau că nu mai exist. Eh, uite că sunt aici.
So… Plin de emoţii după examene, am aflat că am intrat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, fix la mate-info 
! Toată vara am lenevit cu gândul la cum vor fii noii mei colegi. Mă gândeam: „mamă să vezi câţi oameni insuportabili o să cunosc.”
Nu a fost aşa. Toţi colegii sunt ok. Nu prea există excepţii. Profesorii, în mare, sunt de treabă, mai puţin câţiva care cred că ar cam trebui să facă paşi că altfel o iau pe câmpii din cauza anilor petrecuţi predând…
în afară de asta, ştiu că nu am mai scris de mult timp, şi nici nu cred că voi începe să scriu regulat. Am vrut doar să văd ce mai fac vechii mei, loiali cititori şi să vă spun că sunt bine merci, totul merge bine, n-am treabă… Toate bune şi frumoase. Dacă nu credeţi că mesajul ăsta a fost scris de mine, ci de vreun robot fără inimă, vă las dovada că încă trăiesc, mai jos:
Din nou la OCS
Uite că am avut norocul să primesc două invitaţii la B’ESTFEST, unde am avut ocazia să-mi revăd formaţia preferată pe plan naţional. Deşi credeam că va fi greu, m-am distrat chiar mai bine decât la Festivalul Club A, poate şi din cauză că am făcut câte o poză cu solistul şi toboşarul trupei. Uitaţi poza cu Dan Amariei, solistul trupei:
Sfârşit…
Aseară a avut loc prea mult aşteptatul banchet al claselor a 8-a din şcoala mea în care cică am învăţat opt ani de zile.
Ca să o luăm cu începutul, primul hop a fost joi, când a trebuit să cânt în faţa a 50 de oameni într-o sală de clasă, şi anume noul laborator de fizică, 3 cântece, împreună cu o colegă, la cererea dirigintei. După ce am cântat, diriga ne-a pregătit o surpriză care ne-a emoţionat pe toţi… Hai că am cam bătut câmpii… Să vă spun ce m-a lăsat mască aseară la banchet. Eram la intrare. Toată lumea era afară, toţi îmbrăcaţi foarte elegant, intrăm. Totul arăta ca în filmele americane. Mă simţeam ca la prea lăudatele Oscaruri (unde mereu câştigă filmele proaste). Ne-am aşezat la mese, şi apoi am decis să ne plimbăm prin local. Primul stop a fost evident, baia. Baia fiind şi locul unde am văzut ceva care m-a lăsat mască: coşul de gunoi, în care oamenii aruncă tot, de la hârtii, la coji de banane, era cu senzori! Îţî fluturai puţin mâna pe deasupra lui şi se deschidea miraculos! Avea butoane, şi mai şi arăta ca faimosul android din Star Wars. Eu eram fascinat, aşa cum erau şi toţi ceilalţi din jur. În scurt timp, era coadă la coşul de gunoi. Toţi vroiau să vadă impresionanta invenţie în materie de inginerie din secolul 21. Abia după câteva minute bune am reuşit să-mi iau rămas bun de la acel coş de gunoi, căruia i-am promis ca mă voi întoarce. Iooooi, cât am putut să scriu despre un coş de gunoi! Hai să vă scriu două rânduri şi despre banchet. A început elegant, cu Michael Buble pe fundalul sonor. Toată lumea făcea poze, inclusiv subsemnatul. Până când s-au stins luminile şi a început muzica. Toţi au început să danseze în stilul caracteristic muzicii de club. În câteva minute eram toţi fleaşcă. Dar nu ne păsa. Ne simţeam foarte bine, şi ne bucuram de cele ce urmau să fie probabil, ultimele momente împreună. Cam asta am făcut toată noaptea: am dansat şi nimeni n-a mâncat. Toată lumea, cu excepţiile de rigoare, desigur, era pe ringul de dans simţindu-se bine. S-a terminat la 2:30, când toată lumea a plecat acasă cu regretul despărţirii, dar şi cu amintirile frumoase.
P.S. Mulţumesc lui Petre şi lui Bogdan, pentru că m-au inspirat să scriu despre magnificul coş de gunoi.
P.P.S. Uite o poză, cu subsemnatul aflându-se în dreapta.
Festivalul Club A
Ieri mi-am îndeplinit un vis. Împreună cu câţiva colegi, am fost la Festivalul Club A, unde a cântat trupa mea preferată, şi anume, Omul Cu Şobolani. A fost bestial. Păcat că a durat prea puţin, fiindcă trebuiau să intre leşinaţii de la IRIS. Am făcut două poze cu telefonul, că altceva n-aveam la mine. Sunt cam neclare, dar pot descrie atmosfera:
LE: Colegii vor să se facă cunoscuţi
, aşa că îi voi numi în ordine aleatorie: Tudor, Edi. Au fost mai mulţi, dar ei doi sunt cei care m-au ajutat să ajung lângă scenă, şi au cântat versurile OCS alături de mine.
Boyce Avenue – Every Breath
V-aţi săturat de „cocălăreala” din jur, de aceeaşi muzică repetată la nesfârşit pe oriunde vă duceţi? Atunci, luaţi de vă trataţi:
Românii au probleme
Încă din preselecţii, preferatul meu a fost Dinu Valentin. Un om simplu, cu o voce extraordinară, fără studii în domeniu. Au fost ATÂTEA talente. Dar totuşi rromânii nu au ales talentul. Ei au ales cazul. Au vrut ca banii să se ducă la unul care-i va cheltui probabil cu prietenii pe ţigări. Nu vreau să dezvolt. Idioţii au votat ŢUŢU. În sezonul 2, cred că o să se întâmple la fel. O să mai vină unu’ d-ăsta care o să se plângă că a murit mătuşa naşei lui, rromânii o să înceapă să bocească, vor pune mâna pe telefon şi vor vota, chiar dacă concurentul n-are niciun talent. În fine, dacă ar fi fost după mine, câştigătorii ar fi fost aceştia:
1) Dinu Valentin
2) Valentin Păun
3) Trupa Ballance
Sper ca sezonul 2 să fie altfel.
Gura bate toba
De o lună merg la cursuri de tobe. E superb! Prima şedinţă a fost – WOW! Era prima oară când ţineam beţele în mână. Bass-ul se aude incredibil de frumos pe tobele acustice pe care cânt. E o senzaţie unică, şi-mi place mult. Mai mult decât cântatul la chitară. Poate acum vă întrebaţi ce legătură are gura cu toba. Eh, uite legătura :O:
Nu ştiu de ce nu mai merge să ataşez clip video. Luaţi linkul: Street Fighter Beatbox
„Până şi apocalipsa e falsă în România! ”
Superb!
Iarna nu-i ca vara. Mda…
Cam aşa e. Iarna aştept vara. Mulţi sunt aşa. Sau mă rog, oi fi eu un caz special. Ia uită-te pe geam. Frumos cu atâta zăpadă, ăh? Totul alb, vai ce frumos, ce peisaj, cum sclipeşte zăpada. Mda, eu nu prea sunt încântat de treaba asta. Adică, mă rog, merge o bătaie cu zăpadă acolo, da’ în rest, urăsc anotimpul ăsta din adâncul unghiei de la piciorul stâng. Sau mai mult… anyway, trebuie să mă înţelegeţi, mai am şi eu momentele mele de senilitate. Acum să revenim la subiect…
Eu nu-i cred p-ăia care-mi spun că le place iarna. Nu-i cred. Nu cred că vă place să vă treziţi de dimineaţă, să daţi zăpada, când afară temperatura e sub 0 grade. Nu cred că te simţi foarte bine când se topeşte zăpada, şi lasă în urmă numai mocirlă ca să te murdăreşti tu pe pantaloni. Nu-ţi place când ajungi acasă cu mâinile şi picioarele degerate. Nu-ţi place când îţi iei un bulgăre din ăla bine clocit, fix în mufă. Nu-ţi place să te îmbraci gros. Nu-ţi place când e polei peste tot şi-ţi rupi gâtu’. Nu-ţi place când rămâi cu maşina în zăpadă şi trebuie să te dai jos şi s-o împingi. Nu-ţi place când e frig în casă şi-ţi pui 5 pături pe tine. Nu-ţi place când prinzi o răceală de-aia zdravănă. Şi lista poate continua…
„Dar totuşi, iarna e atât de frumoasă cu zăpada ei atât de pură şi strălucitoare!” Eşti idiot. Părerea mea.
La vară o să ma trezesc la 5 dimineaţa, o să mă tolănesc în hamac, aşteptând soarele să răsară, şi o să beau o cafea în cinstea ta, iubitorule de iarnă, care te vei tăvăli în chinuri, tânjind după Moş Crăciun şi al său anotimp mirific. Muf, muf!
Basket toată ziulica
Tu îţi dai seama că omu’ ăsta nu face nimic altceva toată ziua? Oare îl plăteşte cineva pentru asta? M-a lăsat mut! Watch:
